Ea?
Cine era ea?
Am așteptat câteva minute înainte să intru.
Apoi m-am apropiat de tejghea.
—Mă scuzați… caut un bărbat care tocmai a intrat.
Recepționerul s-a uitat la mine.
Expresia feței i s-a schimbat imediat.
—Ești Sofia?
Am simțit un fior rece.
-Da.
Femeia a rămas nemișcată.
-Pur și simplu nu se poate…
-Ce se întâmplă?
A deschis încet un sertar.
El a făcut o fotografie.
Și l-a așezat în fața mea.
Când am văzut-o, lumea parcă s-a oprit în loc.
Era o poză cu mine.
O fotografie care nu-mi mai fusese făcută niciodată.
Zâmbeam într-o grădină plină de flori.
Dar nu am fost eu.
Era o femeie identică cu mine.
Exact identice.
Același zâmbet.
Aceiași ochi.
Același păr.
Chiar și mica cicatrice de deasupra sprâncenei stângi.
Am simțit că-mi cedează picioarele.
-Cine este ea?
Recepționera a înghițit în sec.
—Numele ei era Laura.
-A fost?
—A murit acum doi ani.
