Lacrimile i-au umplut ochii, nu doar de durere, ci și de greutatea copleșitoare a înțelegerii.
„Și tu?” a întrebat el după o lungă tăcere. „Cine ești tu în toată treaba asta?”
Femeia se holba la ea.
—Lucrez pentru oamenii cărora le datorează bani.
A simțit cum pământul de sub picioarele lui tremură.
Copiii ei se agățau și mai tare de ea, simțind schimbarea.
—Dar —adăugă femeia în șoaptă—, și eu sunt mamă.
Ceva în tonul ei a îndulcit puțin atmosfera.
„Când ți-am văzut dosarul… fotografiile… copiii”, a continuat el, privindu-i scurt, „am știut că nu ai nicio legătură cu toată treaba asta.”
A făcut o pauză.
—Așa că am făcut o înțelegere.
—Ce fel de înțelegere…?
—Ca el să dispară. Complet. Fără contact. Fără urmă. Și în schimb… ca ei să te lase în pace.
Inima aproape că i s-a oprit.
—Să dispară…? —Da.
—Și a acceptat?
Femeia clătină ușor din cap.
—Nu avea altă opțiune.
Tăcerea a domnit din nou.
Apasă pe URMĂTORUL mai jos pentru a citi următoarea PARTE ⬇️
