Copiii lor nu mai primeau nimic.

Niciun leu.

Nicio cheie.

Nicio semnătură.

Când au ieșit de la avocat, Elena a simțit pentru prima dată după mult timp că poate respira.

Dar liniștea n-a durat mult.

La trei zile după aniversare, Marius a venit primul.

Fără să anunțe.

A intrat direct în casă, cu telefonul la ureche și aceeași atitudine grăbită.

„Tată, trebuie să vorbim despre niște acte.”

Gheorghe stătea în fotoliu și citea ziarul.

„Ce acte?”

„Păi… să fie totul clar. Pentru mai târziu.”

Elena a ieșit atunci din bucătărie cu două căni de cafea.

„E deja clar.”

Marius a zâmbit scurt.

„Perfect. Atunci poate mergem să semnăm și noi ce mai trebuie.”

Elena și Gheorghe s-au privit o clipă.

Apoi Gheorghe a spus liniștit:

„Nu mai e nimic de semnat.”

Marius a încruntat sprâncenele.

 

Apasă pe URMĂTORUL mai jos pentru a citi următoarea PARTE ⬇️