## PARTEA A 2-A
Coridorul din spatele auditoriului era făcut din marmură lustruită și cu lumini fluorescente puternice. Sărbătoarea de afară suna acum îndepărtată, ca un tunet în spatele mai multor uși închise.
Fiecare pas părea mai greu decât precedentul.
Nu aveam niciun discurs pregătit.
Ce ar putea repara treisprezece ani de abandon?
Cum le ceri iertare copiilor ale căror vieți s-au petrecut fără tine? CopilÎngrijire
Apoi am virat colțul.
Elena era acolo.
La fel și Leo și Ethan.
Ethan stătea în picioare în timp ce Elena îi aranja panglica groasă de aur din jurul gâtului.
Leo purta enormul trofeu sub braț, în timp ce punea un teanc de documente într-un rucsac vechi, dar impecabil, de pânză.
„Mamă”, a glumit Ethan, ridicându-și medalia, „cineva a spus că trofeul e din alamă masivă. Leo o să-și disloce umărul cărându-l.”
Elena a râs.
Sunetul acela m-a oprit.
Nu o mai auzisem de treisprezece ani.
„Ai câștigat”, a spus ea. „Tu îl porți în tine. Eu mă țin doar de ceea ce îmi aparține cu adevărat.”
Apoi privirea i s-a mutat pe lângă Leo.
Și a aterizat pe mine.
Zâmbetul ei a dispărut.
Apasă pe URMĂTORUL mai jos pentru a citi următoarea PARTE ⬇️
