Restul vieții sale se învârtea la fiecare cinci zile, iar anxietatea creștea încet în el ca o umbră persistentă și inevitabilă.
Pe masa de plastic uzată se aflau două litere care aveau să-i definească cursul vieții în următoarele luni decisive.
Prima scrisoare i-a confirmat admiterea la universitatea visurilor ei, însoțită de o bursă academică ce i-a răsplătit efortul constant.
A doua scrisoare era o factură care detalia cheltuielile inițiale: opt mii de pesos pentru școlarizare și materialele necesare pentru începerea cursurilor.
Mateo simțea un amestec de bucurie și disperare, conștient că oportunitatea era chiar în fața lui, dar părea complet de neatins.
Ea trimisese paisprezece cereri la diferite fundații pentru a solicita sprijin financiar suplimentar, dar toate fuseseră respinse fără explicații.
La această povară se adăuga costul lunar al medicamentelor pentru diabet ale mamei sale, care se ridica la trei sute patruzeci de pesos.
Fiecare număr reprezenta o presiune suplimentară, o greutate invizibilă care amenința să dărâme tot ce construise Mateo cu atâta efort.
În noaptea aceea, în timpul turei sale la modestul restaurant unde lucra, vremea s-a schimbat pe neașteptate și s-a colorat în violet în oraș.
O furtună violentă a început să cadă, însoțită de vânturi înghețate care au transformat străzile în râuri de apă murdară și periculoasă.
Mateo curăța ultimele mese când ușa localului s-a deschis brusc, lăsând să intre o rafală de vânt și ploaie înghețată.
Upa apciapa eptró se clătina, complet udă leoarcă, cu fața palidă și buzele albastre de la frigul extrem pe care îl îndurase.
Părul ei gri picura apă, iar haina ei elegantă contrasta puternic cu starea ei vulnerabilă și cu evidenta dezorientare mentală.
Mateo a reacționat imediat, alergând spre ea să o susțină înainte să se prăbușească pe podeaua rece a clădirii.
Apasă pe URMĂTORUL mai jos pentru a citi următoarea PARTE ⬇️
