Secrete despre adevărata soartă a copiilor născuți în această tabără, despre rețeaua clandestină coordonată de von Steiner, despre ziua în care am găsit ceva ce credeam pierdut pentru totdeauna. Dar înainte de a continua: dacă povestea mea vă mișcă, dacă credeți că povești ca a mea merită spuse, vă rog să mă susțineți dând like acestui videoclip și lăsând un comentariu mai jos. Pentru că creăm amintiri împreună, iar fiecare voce contează.
Am petrecut cei doi ani de după război într-un fel de transă. Abia dacă dormeam. Nu trăiam cu adevărat. Existam ca o fotografie veche, îngălbenită, păstrată într-un sertar, nevăzută de nimeni. Aurore s-a întors cu mine la Saint-Rémy, dar nu mai era aceeași. Vorbea foarte puțin.
Stătea ore în șir lângă fereastră, cu mâinile pe genunchi, privind fix un punct pe care numai eu îl puteam vedea. Uneori murmura un nume, mereu același, numele pe care i-l dăduse fiului ei în puținele ore în care putuse să-l țină în brațe. A murit în 1947. Doctorul a diagnosticat-o cu tuberculoză.
Apasă pe URMĂTORUL mai jos pentru a citi următoarea PARTE ⬇️
